Mini Cozonac Cu Cocă Opărită

Vă rugăm să ne contactați  0752143843 inainte de a lansa comanda.

Mini Cozonacul  de casă cu Coca Opărită – un moment perfect de răsfăț culinar! O mică plăcere de nerefuzat.  Dacă ne anunțați din timp, puteți trece pe la noi, pe la laborator să luați câțiva cozonaci calzi. Dar atenție! După spusele fanilor Tort Design, cel puțin un cozonăcel din comandă, nu supraviețuiește drumului, fiind înfulecat cu poftă!

Cantitate aprox. 500g.

Alergeni: ou, gluten, lapte și produse derivate, alune și nuci

Termenul de valabitlitate este de 6 zile de la data livrării, timp în care garantăm prospețimea. Ei se execută numai la comandă cu o zi inainte de livrare.

Ingrediente: Faină, drojdie, unt, ulei, lapte, ouă, zahăr, coajă de portocale și lămâi bio, nucă, cacao, rom al cărui alcool se evaporă în procesul de coacere. Produs elaborat într-un laborator în care se folosesc și alune, seminte, fructe de pădure si alte fructe. Absența absolută a acestor alegene nu poate fi garantată. Se depun eforturi susținute pentru a controla nuca. Totuși, absența totală a cojilor și a interstițiilor nu poate fi garantată.

Regulamentele în vigoare ne impun să vă aducem la cunoștință că prezentul produs este unul perisabil, care odată comandat nu se mai poate returna.

Mini Cozonac cu Cocă Opărită – O clipă perfectă de răsfăț culinar! Fabuloasele momente în viață nu depind de dimensiuni. Importante sunt calitatea și intensitatea trăirii. Acesta este lucrul care se petrece și cu Mini Cozonacul nostru. Tradiția și perfecționarea continuă a rețetei de-a lungul secolelor a făcut ca gustul și aroma unui cozonac să ne aducă imediat aminte de magia Crăciunului sau de taina Paștilor. Magie sau Taină, pe care le poți lua oriunde cu tine, materializate într-un Mini Cozonac cu Coca Opărită de la Tort Design.

Ce simbolizează un Mini Cozonac cu Cocă Opărită?
Ca și toți ceilalți cozonaci, el este o „coptură” creștină în cinstea Nașterii și a Învierii Domnului. Este tipică pentru România și Bulgaria, dar cunoscută în multe alte părți ale lumii. Fiind așa de strâns legat cu principalele sărbători creștine, cozonacul reprezintă o tradiție străveche. La păstrarea aceste tradiții ținem și noi foarte mult! Noi credem cu tărie că un cozonac nu este cozonac, dacă nu a fost făcut de oameni, cu bucurie, dacă nu a fost împletit de mâini iubitoare, și pus cu grijă în forme. Dacă nu a fost făcut într-un loc unde este cald, unde miroase a coajă de lămâie și portocală, a cozonac care se coace! Ne plac cozonacii care cresc mult, care aproape dau pe afară din tavă. Unii chiar o fac! Paradoxal, toți ne bucurăm când se întâmpla asta. De ce oare? Pentru că acel cozonac care a dat pe afară nu mai poate pleca spre client. Dar este la fel de delicios și pufos ca toți ceilalți și îl putem mânca noi de îndată, aburind și cald!

Cum stau treburile cu Coca Opărită?
Începând de la Crăciunul 2017 facem așa numitul Aluat cu Coca Opărită, unde făina din maia se opărește cu lapte la „Bain Marie”, până se face vârtoasă. Această procedură, aparent simplă, face cozonacul mai elastic și mai pufos și îl ține mai mult timp fraged. Îl face în schimb mult mai pretențios în toate fazele de dospire, de formare și de coacere.

De la prima felie, însă, îți vei da seama că merită! Te așteptăm!

Informații suplimentare

Alergeni

alune și nuci , gluten, lapte și produse derivate, ou